duminică, 25 octombrie 2009

PICTURA


 

Iarna - ulei pe panza, 50X60 cm.


Flori - ulei pe panza, 30X40 cm.

 

Flori - ulei pe panza, 30X30 cm.

 

Fereastra Manastirii Neamt - ulei pe panza, 60X70 cm.


Fereastra Manastirii Moldovita - ulei pe panza, 60X70 cm.

 

Balerina - ulei pe panza, 90X60 cm.

 

Geometrie - ulei pe panza, 50X60 cm.

 
 

Bonsai - ulei pe panza, 60X70 cm.


 

Flori - ulei pe panza, 30X40 cm.


 

Capite - ulei pe panza, 60X70 cm.


 

Ramuri inflorite - ulei pe panza, 50X60 cm.


 

Ghiveci cu flori - ulei pe panza, 40X40 cm.

 

La casa parasita - ulei pe panza, 60X70 cm.



Padure iarna - ulei pe panza, 60X70 cm.



Flori - ulei pe panza, 60X70 cm.

 

Cap Kaliacra - ulei pe panza, 60X70 cm.

 

Fereastra morii de la Ramet - ulei pe panza, 50X50 cm.



 

Serafim - ulei pe panza, 50X60 cm.


GRAFICA

Natura moarta - tehnica mixta


Floare - acuarela


Portul Balcicului - acuarela


Case la Balcic










ICOANE

Sf. Ierarh Nicolae - tempera pe lemn, 30X40 cm.

 

Sf. Arhanghel Gavril - tempera pe lemn, 30X40 cm.



Maica Domnului - tempera pe lemn, 30X40 cm.

 

IIsus Hristos Marele Arhiereu - Tempera pe lemn, 60X40 cm.

 

Sf. Proroc Ilie - tempera pe lemn, 30X40 cm.








duminică, 21 iunie 2009

Referinte Critice



Poetica unor subtile transfigurări: Pictura lui COZMIN MOVILĂ


 
Trăitor într-un climat artistic familial care avea să-i limpezească sensibilitatea şi opţiunea pentru mirajul unui destin de pictor (tatăl fiind la rîndu-i un fin interpret al tainelor cromatice) a înţeles de la  început că afirmarea necesită instrucţie solidă, discernămînt, consecvenţă în cunoaşterea de sine pentru a descoperi modalităţile cele mai adecvate pe calea precizării de viziune şi stil, indispensabile în definirea unui individualizat proces creativ. Urmarea a fost ca la numai cinci ani de exerciţiu pasionat şi rodnic să cunoască satisfacţia unor tonifiante reacţii din partea colegilor de breaslă, a presei şi iubitorilor de artă, biografia consemnîndu-i deja un revelator palmares expoziţional. Dispune de argumentele unui solid profesionalism care-i permite să finalizeze dezinvolt sugestive finalităţi armonice.

Cozmin Movilă se arată adeptul expresiei controlate, optînd pentru o cromatică discretă, în dominante surdinizate şi-o compunere vizînd sintetismul bidimensionalităţii pe filiera Morandi-Ciucurencu. Proiectate în prim-plan, motivele iscate imaginativ – reflectînd adieri a diverse anotimpuri, ghirlande florale ce ornamentează feeric seculare zidiri, balerine eterate, făpturi diafane care descind din planul memoriei afective şi simbolice invocări de civilizaţie arhaică, răsfirate pe ecranul infinitului cosmic – se instituie în reverberaţii de sentiment curat, într-o poetică reconstituire de univers din care emană rafinat filtrate sonorităţi. Într-o vreme cînd ne confruntăm agasant cu pulsaţiile unui zgomot devorator, ni se oferă privilegiul de a respira în relaţie cu un tonifiant sentiment de linişte, confort, reverie. Nimic nu tulbură tihna benefică a zeci de ipostaze iconografice ce trimit spre noi miresmele unei lumi împrospătată de vraja unui senin perpetuu, iradiat de roua dimineţilor neîntinate. Contemplăm cu sfioasă emoţie perdelele de pomi îndelung mătăsuite, simbolice ferestruiri şi ritmuri de arcade ce încurajează enigmatice deschideri imaginative, fragmente de aşezări, edificii vechi, vag precizate, instrumente muzicale abil stilizate ori simple caligrafiii de incinte, zboruri, plutiri în neant, proiecţii de chipuri angelice iluminate de sacre revelaţii.

Cu argumente strict plastice, vehiculate cu ştiinţă şi sensibilitate, dincolo de orice undă narativă sau incident anecdotic, Cozmin Movilă ne convinge de viabilitatea unui travaliu artistic distanţat prompt şi sagace de practicile unor experimente ostentative care se sting în gratuitate şi efemer. Pictura sa – de originală şi rafinată factură – statuează o condiţie creativă într-un academic context cultural.